Povestea EROINEI Basarabene-străbunica mea

     
  Poveștile Bunicilor Basarabeni
         

     Motto: ,,Cei care nu pot învăța din istorie sunt condamnați să o repete” (George Santayana)                       
        Străbunica Sprînceană Larisa născută la 25 martie 1929 mi-a povestit despre viața grea care a avut-o. Născută în s. Șoldănești, r-ul Rezina într-o familie de gospodari Paraschiv Emanuil și Maria, avînd în posesie casă, pămînt și oi. În timpul foametei (1946-1947) cînd se strîngeau din poduri ultimul bob de grîu, mama străbunicii, Maria, întîmplător a tușit, iar tovarășa responsabilă de strîngerea impozitelor de la țăranii harnici i-avorbit: ,,Eu te-oi tuși mătușică! ” acest pretext au considerat rudele noastre că a fost și represiile din 1949. În noaptea de 7 iulie la poartă au venit o mașină cu soldați care le-au vorbit membrilor familiei Paraschiv (soț și soția, fiica Larisa, ginerele Constantin și nepoata): ,,Aveți dreptul să luați cu voi haine și produse alimentare pînă la o tonă, dar tatăl străbunicii, Paraschiv Emanuil, nu a dorit să ia nimic, deoarece auzi-se pe cei care i-au luat în 1934-1937 că nu s-au mai întors acasă.....

   I-au dus la gara feroviară unde i-au încărcat cu alte familii în vagoane de transport animalier. Erau foarte mulți în vagon, aer închis, puțină apă etc.

   După cîteva zile au ajuns într-o localitate rurală din raionul  Curgan. Populației din acest sat anterior i s-a făcut o descriere negativă despre reprisați. Deportații la început au locuit în niște case de scîndură cîte 8-10 familii.

   Au fost forțați să lucreze la fermă, la defrișarea pădurilor și altele.

   Nu se lua în considerație la îndeplinirea muncii grele că e femeie sau bărbat. Pe parcurs și-au construit casă cu ajutorul băștinașilor .

   Au dus o viață foarte grea: frig, foame, mizerie, lipsă de medicamente, dar datorită hărniciei au supravețuit. După moartea lui Stalin în 1953 s-au întors la baștină, unde casa proprie statul le-a vîndut-o, apropiații îi ignorau din cauza fricii de a nu fi condamnați și ei pe viitor.

   Și din nou și-au construit casă, ducînd un mod de viață corespunzător legilor partidului comunist. Cu amprenta în pașaport ca ,, dușmani ai poporului ”. Și numai în anul 1992 li s-au șters menirea ,,ca dușmani ai poporului și deportanți politici.” dar nu și din memorie.